Jurnalul de Chirurgie
 Jurnalul de chirurgie
Aparitie trimestriala in a doua luna a trimestrului
Published quarterly in the second month of the quarter
ISSN: 1584 - 9341 Vol.10 Nr.3 - Iulie-Septembrie 2014 | smbt, 25 mai 2019
ISSN: 1584 - 9341 Vol.10 No.3 - July-September 2014
English
British Flag| Romana Romanian Flag
 
Creditare EMC
Colegiul Medicilor
Va invitam sa va inregistrati/abonati la Jurnalul de chirurgie pentru a beneficia de creditare EMC
User

Parola

Tine minte
Ti-ai uitat parola?
Syndicate

Advertisement

Elmed

Estima

Liamed

Listare E-mail

 

MAI ESTE ACTUAL JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRAT?
E. Târcoveanu (1), A. Vasilescu (1), Oana Epure (1), D. Dorobăţ (2)
1) Clinica I Chirurgie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” Iaşi
2) Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi
Jurnalul de chirurgie (Iaşi) 2013; 9(3): 205-207.
Full text: 
Format PDF (Română/Romanian)


Jurământul lui Hippocrate reprezenta baza morală şi dovada valorii etice a medicinii din Grecia antică. Medicina în Grecia Antică era influenţată de valorile filozofiei clasice (Platon şi Aristotel). Manuscrisul a fost redactat în a doua jumătate a secolului al V-lea î.e.n. şi face parte din Corpus Hippocraticum. [1-3] Paternitatea Jurământului este o problemă controversată [1-4] Ori de câte ori luăm în discuţie medicina greacă din antichitate ne referim direct la Hipocrate, dar acesta a trăit în sec V-IV î.e.n. Până la el s-au scurs aproape 2 milenii de evoluţie istorică cu străvechi civilizaţii. S-a crezut că medicina dinaintea lui Hipocrate a fost doar un amestec de superstiţii şi empirism. Afirmarea medicinei hipocratice cu excepţionalele sale înnoiri nu poate fi ruptă de întreaga evoluţie a civilizaţiei elene din perioadele anterioare. [5]

Jurământul lui Hippocrate indică mai mult un etos decât o abordare profesională şi este considerat piatra fundamentală pe care se bazează profesiunea medicală și în zilele noastre [1-5].

Volumul mare de publicaţii, istorice şi medicale, referitoare la Jurământ reflectă, fără îndoială, caracterul durabil, valabil chiar şi după 2500 de ani de la redactare.

Hippocrate, pionier în medicină, dar şi filozof de seamă, a denunţat aspectul tehnocratic al profesiunii medicale şi accentuează elementele umanistice, afirmând că „medicul trebuie să introducă înţelepciunea în medicină” [1-5].

Textul Jurământului este scurt şi concis. Încă de la început, se invocă Divinitatea ca martor al respectării acestui legământ. Într-adevăr, pentru a putea îngriji semenii tăi trebuie să ai har, să ai o moralitate exemplară şi spirit de sacrificiu [1-4].

Al doilea aspect important al Jurământului îl reprezintă recunoştinţa față de profesorii care te-au învăţat, faţă de mentori, fapt care este neglijat uneori astăzi. Mentorul medicului este pus sub semnul egalităţii cu părinţii fizici: „Părinţii dau viaţă, profesorii oferă viaţă adevărată” [1-5]. Recunoștința medicului faţă de mentor este o expresie de gratitudine şi apreciere şi validează relaţia lor. De asemenea, medicul este obligat să considere pe fiii mentorului ca fraţi şi să-i înveţe arta medicală fără niciun onorariu, atât timp cât ei doresc, extinzând relaţia medic - mentor la o legătură de familie [1-5].
Jurământul pledează pentru umanismul medicului. În afară de cunoştinţe medicale, medicul este obligat să răspândească în societate bazele morale şi etice ale artei medicale, dar și ale conduitei oamenilor.
În acelaşi timp se acreditează ideea, care nu mai este valabilă astăzi, de a nu răspândi cunoştinţele medicale publicului larg [6].

În Jurământ se subliniază importanţa discernământului şi a judecăţii clinice a medicului: „Voi prescrie tratament spre beneficiul bolnavilor după capacitatea şi judecata mea; îi voi feri de vătămare sau nedreptate”. Medicul este obligat să-şi folosească cunoştinţele împreună cu raţionamentul în alegerea terapiei adecvate. Jurământul exclude folosirea ştiinţei medicale pentru scopuri non-etice sau mercantile. Medicul era obligat să ofere asistență medicală atât prietenilor cât şi duşmanilor. [1-6]

Corpus Hippocraticum cuprinde capitole întinse de chirurgie, incluzând prognosticul şi terapia mecanismelor vindecătoare de răni, aranjamentul sălii de operaţie, folosirea instrumentelor chirurgicale, tehnici de sutură, semnificaţia rapidităţii şi a încetinelii în legătură cu timpul de operaţie şi irigarea cu sânge a ţesutului operat şi desigur, manuscrisele monumentale despre rănile scheletale şi craniene [5].
Jurământul ridică problema valorii vieţii umane, interzice cu stricteţe fapte ale medicului care ar putea duce la moartea pacientului şi, de asemenea, oferirea de remedii care să provoace avortul. Moartea şi avortul sunt privite deopotrivă ca întreruperea firului vieţii. Pentru grecii antici respectarea condiţiilor de mai sus era obligatorie pentru păstrarea purităţii vieţii medicului [1-5]. Atitudinea de primire a riscului, de a nu da înapoi în faţa posibilităţii de salvare a vieţii unui om, de a risca totul, chiar şi propria reputaţie, este o sarcină severă şi plină de responsabilităţi. Hotărârea nu poate fi luată decât sub imperiul comandamentului terapeutic; momentul definitoriu al deciziei, dincolo de care nu mai există posibilitate de întoarcere, trebuie să fie rezultatul îmbinării armonioase dintre curajul lucid şi echilibrul în gândire. Realizarea acestor performanţe este rezultatul a ani şi ani de muncă, observaţii şi zbucium. Toate, inclusiv temperamentul chirurgului, trebuiesc subordonate dictonului hippocratic „primum non nocere”. Este, poate, o formă a celui mai pur curaj, curajul chirurgului de a se abţine de la realizarea unui gest tehnic posibil şi care ar aduce satisfacţii împlinirii de moment, atunci când comandamentul terapeutic se opune.

Jurământul abordează şi relaţia medicului cu pacienţii, este postulată etica, abstinenţa şi puterea voinţei, care ar trebui să caracterizeze medicul; forţa spiritului trebuie să doboare puterea trupului [1-5]. Potrivit Jurământului, doctorul ar trebui să aibă o abordare psihosomatică şi nu una de tehnocrat.
Jurământul reclamă confidenţialitatea în practica profesiunii medicale (secretul medical). Informaţiile în legătură cu boala pacientului nu vor fi sub niciun motiv dezvăluite oricărei alte persoane [1-5].
Concluzia Jurământului lui Hippocrate, „fie ca opusul a tot ce am spus aici să-mi fie soarta”, validează jurământul medicului cu cea mai groaznică consecinţă în cazul încălcării sale.
 
Valorile perene ale Jurământului lui Hippocrate sunt atacate de caracterul „tehnocrat” al medicinii moderne.

Jurământul a contribuit la stabilizarea relaţiei tripartite dintre medic, pacient şi boală, aşa cum aceasta a fost descrisă de Hippocrate. Relaţia armonioasă a acestor trei elemente este asigurată de o medicină focalizată pe pacient, care a dat rezultate de-a lungul mileniilor [1-6].

Reevaluarea actuală a Jurământului Hippocratic arată că armonia triunghiului interactiv centrată de bolnav a fost tulburată de câţiva factori: dezvoltarea tehnologică, mass-media şi cuantificarea matematică a costurilor îngrijirilor medicale, factori care au adus în centrul triunghiului societatea / comunitatea. Trebuie însă realizat un echilibru optim între interesul comunităţii (costurile directe) şi îngrijirea pacientului, toate depinzând de judecata critică şi baza morală a medicului.

Jurnaliştii sunt avizi după spectaculos, operaţii nereuşite, decese suspecte, complicaţii neprevăzute, infecţii nosocomiale, care au scăzut încrederea pacienţilor în medici şi în sistemul sanitar. Trebuie să recunoaştem, totuşi, şi că unii medici fac publică reuşita unor intervenții spectaculoase sau apariţia de noi tratamente promiţătoare, încălcând uneori principiile hippocratice ale confidenţialităţii şi eticii medicale. De altfel, pentru a păstra principiile hippocratice, „reclamele” la tratamente şi „popularizarea” noilor tehnologii sunt interzise de codurile deontologice ale societăţilor profesionale medicale din întreaga lume, discuţiile asupra noilor metode terapeutice şi a rezultatelor fiind permise doar în cadrul reuniunilor ştiinţifice medicale.

Economia este o altă constrângere, din cauza costului tratamentului şi reducerii bugetelor alocate îngrijirii sănătăţii. Medicul nu-şi mai poate practica arta fără a-i măsura costul [6]. Spre exemplu, costul ridicat al asistenţei chirurgicale face din chirurg un militant în politica de sănătate a statului, de care depinde dezvoltarea acestei ramuri importante a medicinii şi, implicit, sănătatea oamenilor. Pe de altă parte, calcularea aritmetică a costurilor unui tratament este o anomalie a sistemului economic actual cu repercusiuni grave asupra stării de sănătate actuale şi, mai ales, a generaţiilor viitoare.

Medicina timpului nostru a cunoscut o evoluție impresionantă datorită progreselor înregistrate în cercetarea fundamentală, în mijloacele de explorare, în imunologie, genetică, farmacologie, IT. Medicina bazată pe dovezi – standardizarea procedurilor prin ghiduri şi protocoale poate juca rolul de „scut legal” împotriva acuzelor de malpraxis, dar poate altera direcţiile terapeutice.

În prezent medicul este supus unor presiuni sociale şi economice de a modifica direcţiile terapeutice potrivit preferinţelor pacienţilor sau factorilor administrativi, la rândul lor, puternic influenţaţi de mass-media şi opinia publică. Echilibrul relaţiei se bazează pe discreţia şi caracterul fiecărui medic pentru a reevalua factorii care afectează relaţia cu pacienţii lui.

Hippocrate a sprijinit în scrierile sale ideea că „pentru a fi un medic bun, trebuie să fii mai întâi un om bun”. La aceasta am adăuga că trebuie să ai har. Jurământul este un antidot împotriva aroganţei profesionale, obligând doctorii să-şi practice profesia în modestie şi conştiinţă de sine, să-şi recunoască limitele, să înveţe toată viaţa pentru a îngriji mai bine pe bolnavi şi să prevină boala. [1-6]
Este nevoie de o nouă abordare medical-filosofică a pacientului şi a bolii. Esenţa artei medicale, excelent ilustrată în relaţia armonioasă pacient – medic - boală, reumanizează medicina modernă, din care dăruirea sufletească, divină a medicului, tinde să dispară. Jurământul lui Hippocrate serveşte la restabilirea armoniei acestei relaţii.

O privire critică asupra Jurământului lui Hippocrate demonstrează că este mai actual ca oricând.
Medicul modern este obligat să ia în considerare idealurile hippocratice ale medicinii moderne şi să-şi reevalueze poziţia personală în relaţia pacient - medic - boală.


CONFLICT DE INTERESE
Autorii nu declară niciun conflict de interese.


BIBLIOGRAFIE

1.    Antoniou SA, Antoniou GA, Granderath FA, Mavroforou A, Giannoukas AD, Antoniou AI. Reflections of the Hippocratic Oath in modern medicine. World J Surg. 2010; 34(12): 3075-3079.
2.    Parasidis E. Medicine and the arts. Hippocratic corpus: [excerpts] by Hippocrates. Acad Med. 2013; 88(1): 80-81.
3.    Kivity S, Borow M, Shoenfeld Y. Hippocrates' Oath is challenged. Isr Med Assoc J. 2009; 11(10): 581-584.
4.    Orfanos CE.From Hippocrates to modern medicine. J Eur Acad Dermatol Venereol. 2007; 21(6): 852-858.
5.    Strat V, Vasilescu A. Iliada: aspectele medicale. Medicina homerică. Jurnalul de chirurgie (Iaşi). 2011; 7(3): 481-487.
6.    Târcoveanu E. A fi chirurg în zilele noastre. Jurnalul de chirurgie (Iaşi). 2005; 1(3): 246-249.

 

 SHORT TITLE: Jurământul lui Hippocrate / Hippocratic Oath

HOW TO CITE: Târcoveanu E, Vasilescu A, Epure O, Dorobăţ D. [The actuality of Hippocratic Oath]. Jurnalul de chirurgie (Iaşi). 2013; 9(3): 205-207. DOI: 10.7438/1584-9341-9-3-1.



: Creative Commons License
Jurnalul de chirurgie [Journal of Surgery] by Editorial Board, Department of Surgery University of Medicine and Pharmacy Iasi, E. Tarcoveanu, R. Moldovanu is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License.
Based on a work at www.jurnaluldechirurgie.ro.